Sacrul si profanul by Mircea Eliade

Author:Mircea Eliade [Eliade, Mircea]
Format: epub, mobi
Tags: ro
Published: 2010-02-27T22:00:00+00:00

CAPITOLUL III

SACRALITATEA NATURII ŞI

RELIGIA COSMICĂ

Natura nu este niciodată pentru omul religios exclusiv „naturală“, ci încărcată cu o valoare religioasă. Nu este un lucru de mirare, de vreme ce Cosmosul este o creaţie divină: Lumea, fiind o lucrare a zeilor, rămîne mereu impregnată de sacralitate. Şi nu este vorba doar de o sacralitate dată de către zei, ca de pildă aceea a unui loc ori a unui obiect consacrat de o prezenţă divină. Zeii au făcut mult mai mult, pentru că au arătat diferitele modalităţi ale sacrului în însăşi structura Lumii şi a fenomenelor cosmice.

Lumea se înfăţişează astfel încît omul religios, contemplînd–o, descoperă numeroasele feluri de sacru, prin urmare de Fiinţă. Înainte de toate, Lumea există, este aici, are o structură, nefiind un Haos, ci un Cosmos, impunîndu–se aşadar ca lucrare, creaţie a zeilor. Lucrarea divină îşi păstrează mereu transparenţa, dezvăluind în chip spontan numeroasele aspecte ale sacrului. Cerul înfăţişează nemijlocit, în chip „natural“, depărtarea infinită, transcendenţa zeului. Şi Pămîntul este „transparent“, înfăţişîndu–se ca mamă şi sursă universală de hrană. Ritmurile cosmice redau ordinea, armonia, permanenţa, fecunditatea. În întregul său, Cosmosul este un organism real, viu şi sacru în acelaşi timp, dezvăluind modalităţile Fiinţei şi ale sacralităţii. Ontofania se suprapune hierofaniei.

Vom încerca să arătăm în acest capitol cum anume se înfăţişează Lumea pentru omul religios, sau mai exact cum se înfăţişează sacralitatea prin înseşi structurile Lumii. Nu trebuie să uităm că, pentru omul religios, „supranaturalul“ este strîns legat de „natural“, că Natura oglindeşte întotdeauna ceva care există dincolo de ea, ceva transcendent. Aşa cum am mai arătat, o piatră sacră este venerată nu pentru că este piatră, ci pentru că este sacră: adevărata sa esenţă se dezvăluie prin sacralitatea manifestată prin modul de a fi al pietrei. De aceea nu putem vorbi de „naturism“ ori de „religie naturală“ în înţelesul căpătat de aceşti termeni în secolul al XIX–lea, deoarece omul religios intuieşte „supranaturalul“ cu ajutorul aspectelor „naturale“ ale Lumii.

Sacrul ceresc şi zeii uranieni

O experienţă religioasă se poate naşte din simpla contemplare a boltei cereşti. Cerul se vădeşte infinit, transcendent, fiind prin excelenţă un ganz andere faţă de nimicul reprezentat de om şi mediul său. Transcendenţa se dezvăluie prin simpla conştientizare a înălţimii infinite. „Preaînaltul“ devine dintr–o dată un atribut al divinităţii. Regiunile superioare, unde omul nu poate ajunge, zonele siderale dobîndesc prestigiul transcendentului, al realităţii absolute, al veşniciei. Acolo locuiesc zeii şi tot acolo se înalţă, după unele religii, sufletele morţilor. „Preaînaltul“ este o dimensiune inaccesibilă omului ca atare, aparţinînd de drept puterilor şi Fiinţelor supraomeneşti. Cel ce se ridică urcînd treptele unui sanctuar ori scara rituală care duce la Cer încetează să mai fie om: într–un fel sau altul, el ia parte la o condiţie supranaturală.

Operaţia nu este logică şi raţională. Categoria transcendentală a „înălţimii“, a suprapămîntescului, a infinitului se înfăţişează omului ca tot, atît minţii, cît şi sufletului său. Este o conştientizare totală pentru om, care descoperă, privind Cerul, nemărginirea divină şi totodată propriul său statut în Cosmos. Prin propriul său mod de a fi, Cerul dezvăluie transcendenţa, puterea, veşnicia.

Download

Copyright Disclaimer:
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.